Sâmbătă, 11 noiembrie 2023, în spațiul plin de vibrații românești al Fundației Familiei Rațiu din centrul Londrei, a avut loc o întâlnire a comunității „Inimile vorbesc românește” – un proiect cultural creat de jurnalista Alice Năstase Buciuta, președinta filialei din Marea Britanie a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, implementat cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni și în parteneriat cu Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, filiala Marea Britanie.
Oaspetele special al evenimentului a fost marea soprană Nelly Miricioiu, cea care a acceptat prima invitație de a oferi un interviu vodcastului „Inimile vorbesc românește”, în noiembrie 2022, deschizând astfel porțile mărturisirilor neprefăcute și pline de emoție pentru toți invitații următori. Deși în cea mai recentă vizită a sa în România, în urmă cu câteva zile, suferise un accident soldat cu o fractură de gleznă, invitata specială și-a onorat promisiunea de a veni la întâlnire, chiar și încălțată cu o gheată medicinală.
„Probabil că acest proiect nu ar fi existat în forma aceasta și nu ar fi strâns în jurul său atâția oameni valoroși dacă nu aș fi primit, alături de sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, și susținerea și creditul cultural din partea unei mari personalități românești din Marea Britanie precum Nelly Miricioiu”, a declarat Alice Năstase Buciuta înainte de a o invita pe muziciană să împărtășească publicului câteva istorisiri legate de relația sa cu românii din diaspora, tainele păstrării unei legături de profunzime și splendoare cu limba română și relația sa de admirație, susținere și prietenie față de Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei. De altfel, la finalul dialogului, soprana Nelly Miricioiu a primit în dar o sticlă de vin Margareta de la Domeniul Coroanei Segarcea, vin rar dintr-o colecție dedicată chiar Majestății Sale Margareta, unul dintre vinurile aduse special din România pentru acest eveniment.
La eveniment au fost prezenți și alți interlocutori ai dialogurilor marca „Inimile Vorbesc Românește”, personalități românești din Marea Britanie precum poeta Milena Prună, profesoara și antreprenoarea Sanda Beniamines, fondatoarea academiei CELA, tânăra soprană Valentina Puskàs admisă în programul Jette Parker de la Royal Opera House, artista și antreprenoarea Diana Canghizer, compozitoarea Mara Prună, antreprenoarea Annie Kendall sau terapeuta Iuliana Bostan, alături de numeroși alți iubitori români de muzică, de carte și de arte, în general, care s-au bucurat de o seară specială în spațiul Fundației Familiei Rațiu.
Dincolo de conversațiile fermecătoare, seara a avut un program muzical de excepție: muzică de harpă interpretată de artista britanică Gwenllian Hunting Morris și un program de lieduri românești cu tânăra soprană Ilona Sofia Năstase.