Din anul 1990, întreaga lume serbează pe data de 8 aprilie International Romani Day – zi destinată celebrării culturii rome și conștientizării discriminării care există încă împotriva etnicilor romi. Data a fost stabilită pentru a așeza în istorie însemnătatea celei dintâi reuniuni internaționale a reprezentanților comunității rome, eveniment desfășurat la Chesterfield, lângă Londra, între 7 și 12 aprilie 1971.
Românii din Mare Britanie onorează această zi specială organizând în Queensbury Park din Londra Festivalul Lăutarilor, eveniment care aduce în prim plan artiști talentați de etnie romă, dar nu numai. Sub direcția muzicală a lui Cristi Farcaș, duminică, pe 7 aprilie, între orele 10 și 20, în parcul din cartierul supranumit „Mica Românie”, vor cânta muzicanți talentați din diaspora. Pe scenă vor urca patru tarafuri, 11 soliști și două grupuri de gypsy dance.
Evenimentul are aprobarea primăriei Harrow și va aduna, cu siguranță, mii de iubitori ai culturii romani, dornici să se bucure de muzică lăutărească, produse tradiționale și meniuri cu specific românesc. La propunerea directorului muzical, Cristi Farcaș, care va cânta și el alături de orchestra sa, festivalul a adăugat și o parte caritabilă, participanții fiind invitați să susțină cazul unui băiețel cu o sănătate precară, ce are mare nevoie de ajutor.
Evenimentul este organizat de ROConect, în parteneriat cu Cristi Farcaș & orchestra și în colaborare cu Contact Point Community Relations, Luton.
Intrarea este liberă și, întrucât vremea se anunță a fi foarte bună, duminică, 7 aprilie, sunt așteptați cu drag, în Queensbury Park din Londra, iubitorii muzicii tradiționale lăutărești, susținătorii unei lumi fără discriminare și toți cei care, sprijinind o cauză umanitară, știu că a dărui înseamnă a primi.