Bun venit în UZPR-UK, Cati Dragostin Chirică!

Bun venit în UZPR-UK, Cati Dragostin Chirică!

Salut cu bucurie decizia colegei noastre de presă, Cati Dragostin Chirică, de a se alătura filialei din Marea Britanie a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și anunț cu mândrie că dosarul său a fost aprobat de conducerea asociației noastre profesionale!

Cati Dragostin Chirică este un nume cunoscut și respectat în comunitatea românească din Londra. Proiectul său online „Ajută cu ce poți” oferă susținere și îndrumare tuturor cazurilor sociale care au nevoie de sprijin, iar evenimentele sale cu specific medical, din seria „Fă-ți timp să afli că ești bine!”, prilejuiesc întâlniri ale membrilor comunității cu diverși specialiști din lumea medicală sau farmaceutică.

Pe data de 30 martie 2025, Cati Dragostin Chirică va fi gazda unui nou mare eveniment de conștientizare legat de cancer, ajuns deja la ediția a treia și găzduit de restaurantul Cornelius din Londra. Până atunci, însă, ne bucurăm să o avem pe Cati Dragostin Chirică alături de noi, în misiunea grea și frumoasă de a păstra adevărul și obiectivitatea relatărilor jurnalistice, precum și frumusețea limbii române prin activitatea filialei UZPR-UK.

Bun venit alături de noi în UZPR-UK, Cati Dragostin Chirică!

Alice Năstase Buciuta
Website |  + posts
Distribuiți

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *