decembrie 5, 2022
De suflet

De suflet

În Marea Britanie, s-a înființat o filială a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR), care, iată, are și un website, are și o casă virtuală, cum ar veni. Este acest fapt important? Nu știu. Știu, însă, că este semnificativ. Una din semnificații este că UZPR-ul este un organism viu, care crește, se extinde. Adică, UZPR-ul are voință, iar speranța noastră e că și putință! Urmează să o dovedim noi, cei care construim această „casă”. Altă semnificație este că peste mări, pe o anumită insulă, prin voința sorții și prin voințe individuale, s-au adunat destul de mulți români care să dorească și să poată să își spună cuvântul. Căci, fără cuvânt lumea nu există! Se pare că lucrurile, chiar și cele materiale, încep să existe abia din momentul în care sunt numite. Fizicienii spun, mai nou, că lucrurile încep să existe abia când sunt observate! Bine, pot fi de acord și cu aceasta, dar dacă sunt observate și nu sunt numite e ca și când nu ar exista! Pe de altă parte, lucruri care în mod material nu există, dar primesc un nume (sufletul, de exemplu), încep să existe! Aș putea oare să zic că și un website e ca un fel de suflet colectiv?! De ce nu?! Chiar dacă nu „un suflet” în sine, dar, cel puțin ceva în care acesta să fie reflectat. În lume, e drept, mai mult în literatură, se vorbește despre „sufletul rusesc”. Se zice că el există și este reflectat în literatura rusă, în balet, în pictură, în cinematografia rusă. Atunci, de ce n-ar exista și un suflet românesc?! Va putea website-ul UZPR Marea Britanie să reflecte măcar o parte din el? Rămâne de văzut, mai ales că, se spune, pe alte meleaguri e vorba de „suflete dezrădăcinate”! Rămâne de văzut și pentru faptul că în uniunea noastră vor fi și englezi! E bine, e rău, e corect, e greșit? Eu zic că e bine! Fiindcă un suflet mare nu trebuie să fie împotriva altora, un suflet mare se vede mare și în oglinda pe care alții o țin în mână. Sunt acestea cuvinte mari?! Posibil, dar, din punctul meu de vedere, unde nu pui un pic de suflet, fie el rusesc, englezesc, unguresc sau românesc, nici iarba nu crește! Și nici cuvintele nu prind greutate!

Avatar
Matei Mircioane
+ posts
Distribuiți

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *