În Marea Britanie, s-a înființat o filială a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR), care, iată, are și un website, are și o casă virtuală, cum ar veni. Este acest fapt important? Nu știu. Știu, însă, că este semnificativ. Una din semnificații este că UZPR-ul este un organism viu, care crește, se extinde. Adică, UZPR-ul are voință, iar speranța noastră e că și putință! Urmează să o dovedim noi, cei care construim această „casă”. Altă semnificație este că peste mări, pe o anumită insulă, prin voința sorții și prin voințe individuale, s-au adunat destul de mulți români care să dorească și să poată să își spună cuvântul. Căci, fără cuvânt lumea nu există! Se pare că lucrurile, chiar și cele materiale, încep să existe abia din momentul în care sunt numite. Fizicienii spun, mai nou, că lucrurile încep să existe abia când sunt observate! Bine, pot fi de acord și cu aceasta, dar dacă sunt observate și nu sunt numite e ca și când nu ar exista! Pe de altă parte, lucruri care în mod material nu există, dar primesc un nume (sufletul, de exemplu), încep să existe! Aș putea oare să zic că și un website e ca un fel de suflet colectiv?! De ce nu?! Chiar dacă nu „un suflet” în sine, dar, cel puțin ceva în care acesta să fie reflectat. În lume, e drept, mai mult în literatură, se vorbește despre „sufletul rusesc”. Se zice că el există și este reflectat în literatura rusă, în balet, în pictură, în cinematografia rusă. Atunci, de ce n-ar exista și un suflet românesc?! Va putea website-ul UZPR Marea Britanie să reflecte măcar o parte din el? Rămâne de văzut, mai ales că, se spune, pe alte meleaguri e vorba de „suflete dezrădăcinate”! Rămâne de văzut și pentru faptul că în uniunea noastră vor fi și englezi! E bine, e rău, e corect, e greșit? Eu zic că e bine! Fiindcă un suflet mare nu trebuie să fie împotriva altora, un suflet mare se vede mare și în oglinda pe care alții o țin în mână. Sunt acestea cuvinte mari?! Posibil, dar, din punctul meu de vedere, unde nu pui un pic de suflet, fie el rusesc, englezesc, unguresc sau românesc, nici iarba nu crește! Și nici cuvintele nu prind greutate!
About
The Union of Professional Journalists of Romania (UZPR) is the largest professional membership association for journalists in Romania. It was founded in 1919 by a group of journalists seeking to support one another and to encourage more journalists to pursue journalism in a democratic spirit. UZPR is a community of journalists committed to advancing diversity in the news industry and at the heart of its mission to increase members' perspectives and representation in newsrooms, media, and publishing in general. Through its status and regulations, UZPR can develop partnerships with other European and International press or media bodies. [read more]
Categories
©2021-2024 UZPR · ALL RIGHTS RESERVED
Developed by Crisana Solutions
We use cookies on our website to give you the most relevant experience by remembering your preferences and repeat visits. By clicking “Accept All”, you consent to the use of ALL the cookies. However, you may visit "Cookie Settings" to provide a controlled consent.
Manage consent
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. These cookies ensure basic functionalities and security features of the website, anonymously.
Cookie | Duration | Description |
---|---|---|
cookielawinfo-checkbox-analytics | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics". |
cookielawinfo-checkbox-functional | 11 months | The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional". |
cookielawinfo-checkbox-necessary | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary". |
cookielawinfo-checkbox-others | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other. |
cookielawinfo-checkbox-performance | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance". |
viewed_cookie_policy | 11 months | The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data. |
Functional cookies help to perform certain functionalities like sharing the content of the website on social media platforms, collect feedbacks, and other third-party features.
Performance cookies are used to understand and analyze the key performance indexes of the website which helps in delivering a better user experience for the visitors.
Analytical cookies are used to understand how visitors interact with the website. These cookies help provide information on metrics the number of visitors, bounce rate, traffic source, etc.
Advertisement cookies are used to provide visitors with relevant ads and marketing campaigns. These cookies track visitors across websites and collect information to provide customized ads.
Other uncategorized cookies are those that are being analyzed and have not been classified into a category as yet.