Vara aceasta a fost capricioasă pe insula britanică, cu temperaturi maxime de până la 20 de grade, cu ploi, ceață, vânt, cu scurte intervale însorite urmate de ploi în aversă. Formula arhicunoscută folosită în buletinele de prognoză a vremii la TV sau radio a fost: „Sunny spells and scattered showers”, ceea ce ar însemna „Intervale însorite cu averse risipite”, dar, trebuie ținut cont de faptul că substantivul „spell” mai are și semnificația de vrajă, așa că expresia în engleză conține și un pic de poezie, de …„vrajă însorită”.
Dar, a venit luna septembrie cu primele zece zile ca de vară fierbinte, cu temperaturi zilnice de până la 30 de grade Celsius, ceea ce i-a făcut pe englezi să ia cu asalt plajele înșirate de-a rotundul insulei, însă, mai cu seamă plajele din Sud. Una dintre cele mai asaltate plaje din Sudul Angliei este Bournemouth, datorită nisipului destul de fin, dar și datorită înclinației ideale a țărmului, nici prea abrupt, nici prea lin, ceea ce face ca apa mării să nu se depărteze prea mult la reflux și să nu urce prea tare la flux, deci, să se păstreze cam pe loc, cu o variațiune de câțiva metri mai în larg ori mai spre insulă.
În weekendurile călduroase, toată jumătatea de Sud a Marii Britanii, cam de la Manchester în jos, cu tot cu Londra, ia calea Bournemothului! Când spun toată jumătatea de Sud, mă refer la zeci de mii, poate o sută de mii de englezi, dar, altă sută de mii se distribuie pe alte plaje nu mai puțin interesante. Așa am făcut și noi, soția mea și cu mine, sâmbătă, 9 septembrie 2023, încă de dimineață (ora 10), cu vreo 20 de grade Celsius în parbriz; am pornit din Leighton Buzzard, de undeva de la Nord de Londra, spre o plajă din Sud-Estul insulei, la Botany Bay Beach. Despre Botany Bay am citit că asigură condiții sigure de plajă, de înot și de surfing, plus că am văzut imagini spectaculoase cu stâncile de cretă de acolo. Autostrăzile pe care le-am parcurs au fost extrem de aglomerate, dar, am avut surpriza plăcută să traversăm Tamisa, lângă Londra, la Dartford, peste un uriaș pod suspendat, care se arcuiește în văzduh, așa că vezi metropola londoneză ca din cer! Fac aici o scurtătură, ca sa nu mai reiau povestea cu drumul la final, și spun că la întoarcere am avut altă surpriză. Deja se însera, am ajuns în zona cu Tamisa, când am văzut din mașină cum podul suspendat se profila pe cer, în timp ce drumul nostru se îndrepta vertiginos în vale! Ce facem aici, am greșit drumul, mi-am zis, dar, ne-am trezit într-un tunel care trece pe sub Tamisa! Am traversat fluviul pe dedesubt în două-trei minute!
Am ajuns la Botany Bay Beach cam pe la ora unu și am coborât pe plajă printre pereții de cretă. Nu e chiar mult de coborât, cam 50 de metri, iar peisajul este extrem de spectaculos și de fotogenic. Pe plajă nisipul este fin, pufos și prietenos. Vreau să spun că stratul de nisip e foarte gros, înfigi umbrela în nisip vreo 30 de centimetri și nu dai de pietre sau de pământ, tot nisip este. Se vede asta și din gropile adânci săpate pe plajă de copiii care își amenajează piscine ad-hoc. Unii copii își aduc pietre de calacar din faleză și freacă cu frenezie bucățile de cretă unele de altele, încât bălțile formate par pline cu lapte!
Trebuie spus că primul lucru impresionat este faleza cu stâncile semețe de calcar printre care marea a ferestruit cărări cu nisip. Marea a vrut să ne arate un peisaj sălbatic, însă a pregătit pentru noi cărări moi de nisip pe care să ne purtăm lejer cu tălpile goale! Un peisaj atât de straniu, cumva, de speriat, bun pentru filme de aventură, însă, atât de la îndemână sub talpa oricărui turist! Mergi desculț printre coridoare străjuite de stânci verticale, atingi pereții, faci poze, ocolești alți turiști din Pakistan, India, Anglia, Polonia, China sau… din România!
Aici am ajuns la al doilea lucru care m-a impresionat pe plajă (e vorba despre mine, poate nu toți sunt impresionați de asta): în jurul nostru, unde ne-am așezat, erau trei grupuri de oameni care vorbeau românește. Apoi, alte grupuri care vorbeau limbi arabe, altele vorbeau în poloneză. Sigur, printre cei care păreau indieni sau pakistanezi ori ganezi mulți vorbeau engleză, poate că erau deja a doua sau a treia generație născută în Anglia. Dar, chiar și românii și polonezii, deși încă „proaspeți”, păreau că sunt acolo de când lumea și pământul, foarte relaxați, foarte „acasă”!
Pe la final, e cazul să spun și ce nu mi-a plăcut. După ce, de pe plaja prietenoasă, nisipoasă, am făcut primii pași în apă, m-a întâmpinat fundul bolovănos al mării. Tot fundul apei parcă este o carieră de piatră orizontală, părăsită, presărată cu bolovani neregulați. Mă și mirasem de ce oamenii care pășeau în apă mergeau de parcă se fereau să nu calce pe mine neexplodate. Mergeau astfel ca să nu-și rupă picioarele! A trebuit să merg așa pe bâjbâite, tatonând fundul apei cu tălpile, vreo două sute de metri înspre larg, până ce apa s-a mai adâncit și a mai preluat din greutatea corpului. Apoi, când poți deja înota, da, e mai bine, dar te fluieră salvamarii să te întorci, fiindcă ai depășit balizele. Apoi, spre seară, a început să vină fluxul, apa s-a mai înălțat și a fost binișor. Am și văzut mulți turiști sau, poate, oameni ai locului, care știau șmecheria și au început să vină la baie abia spre seară, odată cu fluxul.
Una peste alta, Botany Bay Beach e o experiență pe care mi-ar fi părut rău să o ratez. Cu toate că și drumul spre înoarcere acasă a fost extrem de dificil, căci șoselele și autostrăzile abia au putut să înghită refluxul de turiști care mergeau la culcare. (Sau în cluburi și restaurante?!) Dar, cum vă spuneam, ne-am întors acasă pe sub Tamisa!
