17 septembrie 2021, o zi ce prevestea că toamna se apropie. Frunzele copacilor îmbrăcaseră deja o simfonie de culori, soarele călduț însoțit de o plăcută adiere cu miros de brad de pe Sfinecea Mare, din Munții Almăjului, ne mângâia fața pe terasa frumoasei și ospitalierei pensiuni Danielli din localitatea ce poartă numele revoluționarului bănățean, pașoptistul Eftimie Murgu.
Împreună cu psihologul de origine română Dr. Nistor Becia, originar din Dalboșeț, stabilit în Cardiff, Țara Galilor, îl așteptam pe domnul Doru Dinu Glăvan, președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, invitat de onoare la “Întâlnirea fiilor satului” și lansarea volumului “Dalboșeț – studiu monografic” de a doua zi.
Doru Dinu Glăvan a apărut vesel, cu alura sa de sportiv, cu multă voie bună și umor, doar părul alb arăta că și peste dânsul au trecut anii. Am purtat discuții despre activitatea UZPR și unele crâmpeie din bogata istorie a Țării Almăjului, dânsul vădind un viu interes pentru cultura și trecutul poporului nostru.
A doua zi, 18 septembrie, localitatea Dalboșeț era în sărbătoare, copii, tineri și bătrâni, îmbrăcați în frumoasele costume populare, își întâmpinau fiii plecați în alte părți, să vină acasă. Primarul ec. Florin Curița și psiholog Nistor Becia au dorit să-i aducă laolaltă, să-i unească măcar pentru o zi pe toți fiii satului, ca să mai simtă fiorul apartenenței la acest loc și să nu-și uite rădăcinile, să le poarte cu duioșie în suflet și gând peste tot, unde destinul le-a îndrumat pașii.
După un emoționant Te Deum și o slujbă de pomenire a tuturor dalboșenilor plecați în lumea fără dor, oficiată de Preasfinția Sa Lucian Episcopul Caransebeșului, împreună cu un sobor de preoți, manifestarea s-a desfășurat la “Casa Culturală Almăjana”.
După salutul de “Bun venit!” adresat oaspeților și dalboșenilor prezenți, de către conducerea satului, Doru Dinu Glăvan a vorbit auditoriului despre rolul UZPR în societate, despre cum a fost facilitată de domnia sa, primirea jurnaliștilor din presa bisericească, interzisă înainte de 1989, în presa laică, în Uniunea pentru care a obținut statutul de “Uniune de creație de utilitate publică”.
După ce a fost prezentată ediția a doua a monografiei localității Dalboșeț s-au înmânat diplome de “Cetățean de Onoare” unor fii ai satului. La masa festivă Doru Dinu Glăvan ne-a povestit despre vizita sa, din anul 2015, în Marea Britanie la psihologul doctor Nistor Becia, de care îl lega o frumoasă și trainică prietenie, ocazie cu care s-au dus la Londra unde au vizitat mai multe obiective turistice. La Oxford au avut privilegiul ca unele Colegii să fie în activitate, putând astfel să cunoască modul în care este organizat învățământul universitar în această țară. Dar interesul special l-a manifestat în încercarea de a elucida pretinsa similitudine a rugăciunii “Tatăl nostru” în limba celtă, dialectul vorbit în Țara Galilor (Wales din Regatul Unit) cu cea din limba română. La sfârșitul evenimentului de la Dalboșeț mi-a propus să scriu un articol pe această temă, care părea să fie de mare interes pentru dânsul. Cu o debordantă și evidentă dragoste de viață a plecat de la Dalboșeț, cu promisiunea unor colaborări viitoare.
Nu a fost să fie așa. Peste doar câteva săptămâni avea să plece dintre noi, lăsând în urma sa familia și pe toți cei care l-au iubit, apreciat și stimat.
Articolul de față îl scriu ca o datorie de onoare, față de încrederea ce mi-a fost acordată pentru a colabora cu dânsul pe anumite teme de istorie.
Interesul pentru subiectul legat de rugăciunea “Tatăl nostru” a pornit de la faptul că la sfârșitul secolului al XIX – lea, scriitorul Bogdan Petriceicu Hașdeu, consultând lucrarea englezului Iohn Chamberlayne (1666-1723), scriitor, traducător și membru al Societății Regale “Oratio Dominica In Diversas Omnium Fere Gentiune Linguas Verrso Et Propriis Cujusque Linguae Characteribus Expressa”, publicata la Amsterdam în 1715, a considerat existența unei analogii izbitoare între rugăciunea “Tatăl nostru” în română și galeză.
Chamberlayne nu a sesizat confuzia regretabilă – datorată probabil transcrierii – între denumirile Wallica (Welsh – limba celtă din Țara Galilor) și Wallachia (denumirea din limba română veche). Lingviștii vor elucida această confuzie, probabil provenită atunci când s-a făcut transcrierea rugăciunii “Tatăl nostru” din scrierea chirilică în româna secolului al XVII-lea.
Nu vom ști niciodată ce a gândit și simțit Doru Dinu Glăvan în sufletul lui ascultând versurile rugăciunii în dialect celtic în biserica din Cardiff. Provenind dintr-o familie creștină, bunicul său fiind protopop în Timișoara, a avut drept consecință o aplecare a sa spre biserică, unde încă din copilărie participa la Liturghie, ocazie cu care spunea “Tatăl nostru” și “Crezul”.
Poate că prin aceasta ar fi vrut să găsească la momentul potrivit calea spre a înțelege limba îngerilor în devenirea și drumul său sau spre viața de apoi pe care acum o doarme în cimitirul Calea Șagului din Timișoara.
