aprilie 24, 2024

Despre

Despre UZPR

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR) – asociaţia profesională de creaţie publicistică şi jurnalistică a ziariştilor din România și, totodată, cea mai mare organizație de breaslă din România îşi  propune să reunească  oameni care au în comun aceeași pasiune, creația jurnalistică și publicistică si înființează o filială în Marea Britanie. Pot adera membrii – cetățeni români și nu numai – care locuiesc în Regatul Unit. La nivel naţional, UZPR a fost înființată în ianuarie 1919 când, în atmosfera plină de patriotism ce domnea în ţară după încheierea primului război mondial şi, mai ales după istoricul moment petrecut la Alba Iulia, la 1 decembrie 1918, 50 de ziarişti bucureșteni au luat iniţiativa constituirii Uniunii Ziariştilor Profesionişti. Scopul organizaţiei era să grupeze gazetarii din toate regiunile istorice, să-i solidarizeze şi, în acelaşi timp, să le ofere prilejul de a deprinde meseria exercitând-o în spirit democratic. Esenţa acestui deziderat o constituia profesionalizarea prin creaţia publicistică de mare ţinută, la nivel occidental. Odată cu trecerea anilor, organizația s-a extins nu doar în întreaga Românie, ci și în afara sa, astfel încât putem spune că UZPR reprezintă o legătură cu țara a filialelor de peste hotare.

Prin implicarea directă şi suportul președintelui UZPR, Doru Dinu Glăvan si al fondatorului Dr Nistor Becia, in luna iulie 2021 au fost puse bazele filialei UZPR din Marea Britanie. Alice Năstase Buciuta este acum presedinte si coordoneaza aceasta filiala din Marea Britanie a Uniunii Jurnalistilor Profesionisti din Romania. Prin regulamentul și statutul său, UZPR se poate afilia la organisme europene și internaționale de presă și, totodată, poate acorda membrilor săi Cartea Internaţională de Presă şi alte însemne ale apartenenţei la comunitatea jurnalistică internaţională, în baza afilierilor şi a unor reglementări.