Soprana Valentina Puskás, pentru a doua oară pe scena mare de la Royal Opera House în stagiunea 2023-2024 Valentina Puskás la Royal Opera House. Foto Paul Buciuta

Soprana Valentina Puskás, pentru a doua oară pe scena mare de la Royal Opera House în stagiunea 2023-2024

Tânăra venită din România, Valentina Puskás, a intrat în programul destinat tinerilor soliști de operă de la Royal Opera House, Jette Parker Artists Programme, odată cu începerea noii stagiuni, în septembrie 2023. Și deși nici măcar ea nu se aștepta la asta, de atunci a urcat deja de două ori pe scena mare a teatrului din Covent Garden, interpretând două roluri principale de enormă însemnătate și frumusețe: mai întâi pe 10 octombrie, Adina, în Elixirul dragostei de Donizetti, iar apoi, pe 11 decembrie, Nedda, din Paiațe de Leoncavallo.

Fotografii de Paul Buciuta

Am cunoscut-o mai bine pe tânăra muziciană în cadrul unui interviu acordat vodcastului cultural Inimile vorbesc românește, în care ne-a povestit despre etapele pregătirii ei, despre cât de dificil a fost procesul de selecție în acest program de elită la care aspiră tineri talentați din toate colțurile lumii și despre pașii adaptării sale într-o viață complet nouă, la Londra. Înaintea acelui interviu filmat, fotograful Paul Buciuta a realizat și o ședință foto cu Valentina Puskás chiar în interiorul marii opere londoneze.

După ce a urcat pe scenă din nou, interpretând nuanțat și extrem de emoționant rolul Neddei, Valentina Puskás a răspuns la câteva întrebări pentru Marea Dragoste/ revistatango.ro, împărtășind cititorilor propria uimire și propriul curaj de a fi pe scenă alături și la înălțimea celor mai mari și mai experimentați artiști.

Marea Dragoste/revistatango.ro: Nu ești prima oară în rol principal pe marea scenă de la ROH, ai mai fost Adina, în Elixirul Dragostei, dar atunci îți pregătiseși mai din timp apariția. Ce diferențe au fost pentru tine între cele două experiențe?

Valentina Puskás: În orice caz, mi se întâmplă ceva straniu. Este ceva cu totul unic ca în acest program destinat celor tineri (Jette Parker Artists Programme), să fi debutat deja în două roluri principale pe scena mare, într-un timp atât de scurt. De regulă, așa ceva, pur și simplu, nu se întâmplă. Ambele provocări au fost pe măsură. În ceea ce o privește pe Adina din L’elisir d’amore, rolul este cu mult mai lung și solicitant. Sunt pe scenă aproape tot timpul. Și chiar dacă am avut la dispoziție doar o lună să mă pregătesc, a fost mai degrabă o provocare de rezistență vocală și fizică. Cu Nedda, situația a fost alta. A trebuit să învăț să mă adun și să mă concentrez într-un timp foarte scurt. E drept, rolul nu e de proporțiile celui din Elixir, dar muzica este foarte diferită. Am intrat în lumea verismului italian ca aruncată în cușca leilor. Așadar, în acest caz, provocarea a reprezentat-o mobilizarea și curajul. Nu pot compara cele două situații. Sunt la fel de dificile, doar că în moduri diferite.

Marea Dragoste/revistatango.ro: Ești uneori copleșită de măreția experiențelor, de lucrul cu asemenea mari artiști, sau intră în “fișa postului” să nu te lași niciodată copleșită?

Valentina Puskás: Am învățat că toți marii artiști sunt oameni: ca mine, ca tine… La început, bineînțeles, sunt copleșită de timiditate și emoție, dar părerea mea este că e bine să integrezi lucrurile acestea relativ repede. Lucrezi cot la cot cu ei. Au nevoie din partea ta să te ții la egalitate cu ei, în folosul spectacolului. Scena ne face egali, alla fine. Bineînțeles, este o onoare imensă „să fur meserie” de la cei mai mari, lucru pe care îl exprim, îl arăt fară rușine. În schimb, când vine vorba de a ne sufleca mânecile să facem treabă, toate astea trebuie puse deoparte.

Interviul integral poate fi citit Aici: https://revistatango.ro/soprana-valentina-puskas-am-intrat-in-lumea-verismului-italian-ca-aruncata-in-cusca-leilor-116439

Valentina Puskás va avea și alte roluri în stagiunea 2923-2024 a Royal Opera House: Ecoul, în Hansel and Gretel, Fifth Maid în Elektra și Eleanora/First Attendant în Larme de Couteau / The Full Moon in March, precum și un recital personal la început de 2024.

 

Alice Năstase Buciuta
Website | + posts
Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *